DESPRE NOI

SĂ FACEM CUNOȘTINȚĂ

TEODORA GABRIELA CĂLIN

Life & Business Coach Certificat Independent

Cred în oameni și cred că bucuria și bunăstarea nu trebuie să rămână doar cuvinte. Îmi place să le văd pe fața și în sufletul oamenilor! De aceea, a acorda suport pe cale celor ce urmăresc creșterea personală sau profesională înseamnă pentru mine a vedea bucuria împlinirii în ochii celui din fața mea.

 

Sunt la jumătatea vieții, în această experiență terestră o femeie, ce a deprins și rolurile de soție și mamă în paralel cu o carieră de succes în corporație și cu experiență în sfera antreprenorială.

Să zicem că am pășit până acum de multe ori în schimbări, am acceptat provocările, nu puține aduse în cale și am învățat că schimbarea este singura CERTITUDINE a vieții.

 

Cu fiecare schimbare, am aflat ceva nou despre despre domenii profesionale și despre oameni, dar și despre mine. Urmarea firească a fost că schimbarea a devenit o parte naturală din viață și o cale de continuă de creștere și descoperire. Am aflat că nu contează anii din viața unui om ci viața din anii lui. 

 

Mi-a fost suport important pentru dezvoltarea personală cunoașterea și practica spirituală, așa că în puține cuvinte îți spun despre această parte a devenirii mele. De peste zece ani practic Reiki, tehnici de meditație, cristalo și aromoterapie și de peste 5 ani formez elevi în această practică. Deasemeni, sunt practicant Munay KI și ghidez pe această cale a puterii și iubirii pe cei care simt chemarea către cunoașterea pe care șamanii au păstrat-o. Nu suntem doar trup, doar minte și nici doar suflet. Suntem în toate și toate sunt în noi, tot noi.

MARIA CRISTINA CĂLIN

Therapeutic Art Coach . Psiholog și Psihoterapeut Experiențial în formare

Sunt o căutătoare de căi și un observator, veșnic uimită de frumusețea din jurul meu și de lucrurile pe care compasiunea, încrederea și trăirea sinceră le pot construi pentru oameni.

 

În viață am descoperit arta, sub toate formele ei, iar în spatele culorilor și expresiei se afla vindecarea, într-una dintre cele mai sincere aspecte ale ei. Astfel, am adoptat-o ca mijloc de a susține procesul de devenire și pentru cei care vor alege să pășească pe drumul spre sine, să se regăsească în aici și acum în deplină sinceritate.

Cred în puterea oamenilor de a crea, de a fi și de a trăi în contact cu sine. Este un exercițiu continuu, dar care oferă unele dintre cele mai puternice sentimente, pentru simplul fapt că ajungi să experimentezi viață la un alt nivel, dincolo de măști, de tipare ori de ceea ce alții au creat pentru tine. Ducem cu noi moștenirea familiei, a neamului în care ne-am născut, a poveștilor pe care le-am auzit în copilărie, a iubirilor trăite, a prieteniilor avute, a fantomelor trecutului și nălucilor viitorului. Ducem cu noi o putere de care, de cele mai multe ori, nici nu suntem conștienți, însă pe care nimeni nu ne-o poate lua. Cum ar fi să devii conștient de ea și să o manifești, fără teamă? 

 

Pentru a le aduce împreună, mintea, corpul și spiritul, am ales practica iubirii, a compasiunii și a sincerității față de sine, iar aceste le ofer și celor care mă aleg ca terapeut și partener de cale.

 

Împreună, în prezent, este întotdeauna mai ușor. 

AI O IDEE ȘI ȚI-AR PLĂCEA SĂ COLABORĂM?

Acest site folosește cookies pentru a-ți asigura o experiență plăcută. Continuarea navigării reprezintă acordul tău. Politica Cookies.