Învățătura Karmei se referă la legea morală a acțiunilor noastre voluntare și a consecințelor acestora, precum și la mecanismul prin care fie creăm o lume de suferință pentru noi înșine și pentru ceilalți, fie reducem suferința și ducem la eliberare și iluminare.
Cuvântul Karma a intrat în vocabularul de zi cu zi al multor oameni. Dar are adesea un sens greșit înțeles: fie ca forță ocultă, misterioasă, metafizică, fie ca soartă inevitabilă.
Karma, conform învățăturii lui Buddha, nu este de fapt altceva decât intenția noastră sau voința (cetanā) exprimată printr-un act specific. Prin urmare, nu are semnificația misterioasă pe care a dobândit-o în vremuri ulterioare.
Karma sau Kamma este un cuvânt indian și înseamnă „acțiune”, „muncă”. Provine de la verbul kara care înseamnă „fac, acționez”, etc.
Deși specificul său este diferit în funcție de religie, karma denotă în general ciclul cauzei și efectului – fiecare acțiune pe care o întreprinde o persoană o va afecta la un moment dat în viitor. Această regulă se aplică, de asemenea, gândurilor și cuvintelor unei persoane și acțiunilor pe care le întreprind alte persoane conform instrucțiunilor persoanei respective.
În esență, Karma indică intențiile noastre bune și rele (kusala-, akusala-cetanā). Aceste intenții se manifestă ca fapte bune sau rele cu corpul nostru, vorbirea și mintea noastră. La rândul lor, acțiunile noastre aduc rezultate numite „karma-vipāka”, adică: rezultatul, consistența, rodul acțiunilor, maturizarea acțiunilor. Dar, de obicei, cuvântul Karma este folosit de oamenii obișnuiți atât pentru acțiuni, cât și pentru rezultate, ceea ce nu este exact.
Prin urmare, Karma (Acțiunile) urmează legea naturală a cauzei și efectului, legea naturală a acțiunii și reacțiuni.
Legea cauzei și a efectului
Una dintre axiomele științei este că universul este guvernat de legi fizice fundamentale care funcționează atâta timp cât forțele sau energiile naturii sunt în manifestare.
Legile naturii sunt descoperite prin observații și înțelese prin fapte specifice. În toate cazurile, acestea se bazează direct sau indirect pe dovezi empirice. În general, se înțelege că ele reflectă relații cauzale care sunt principiile fundamentale pentru realitatea fenomenelor și aceste legi sunt mai degrabă descoperite decât inventate.
Astfel, cuvintele „noroc” și „coincidență” nu își au locul în vocabularul unui om de știință sau al unei persoane care utilizează observarea metodică și sistematică a fenomenelor. După cum a spus filozoful francez Voltaire: „Cuvinte precum noroc, întâmplare și coincidență au fost inventate pentru a exprima efectele cunoscute ale unor cauze necunoscute”.
Adică o forță superioară, invizibilă, invizibilă, misterioasă, misterioasă, inexplicabilă, care este considerat responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu fiecare persoană – fericirea sau nefericirea sa – precum și pentru ceea ce această forță a definit pentru fiecare persoană, adică destinul său.
Astfel de percepții au fost dezvoltate de oameni primitivi, simpliști, creduli și predomină și astăzi. Ele nu se bazează pe observații și experimente sau pe dovezi empirice. Dimpotrivă, întreaga istorie a științei a fost realizarea treptată a faptului că evenimentele nu au loc în mod arbitrar, aleatoriu, fără cauze și efecte specifice, ci că reflectă o anumită ordine subiacentă. Astfel, din punctul de vedere al acestei legi particulare, fiecare efect are o cauză sau un lanț de cauze și are loc după o ordine definită.
Toate lucrurile sunt o serie de cauze și efecte. Este un continuum, în care totul este conectat și interconectat. Legile fizicii implică o cauză și un efect, precum și o succesiune neîntreruptă de acțiune și reacție între elementele observate. Fiecare rezultat trebuie să aibă o cauză confirmată și verificată și, la rândul său, această cauză trebuie să aibă un anumit efect. Este ciclul continuu, nesfârșit de cauză și efect.
Legea Eticii
Ceea ce este de mare interes, însă, este că legea cauzei și efectului, a acțiunii și reacției, prevalează nu numai în procesele naturale, ci, la fel de strict, în actele morale.
În consecință, învățăturile lui Buddha subliniază că „etica” – definită ca gândire, vorbire și faptă – are ca rezultat fericirea la un moment dat, în timp ce actele care sunt incomode din punct de vedere moral au ca rezultat durere, suferință și chin în viitor.
De aceea, Buddha spune:
„Dacă cineva vorbește sau acționează cu o minte curată, fericirea îl urmează, ca umbra lui care nu pleacă niciodată”.
Adică, dacă cineva promovează ceva pozitiv, va primi ceva pozitiv. În schimb, dacă emite sau generează ceva negativ, va prelua ceva negativ.
Minte pură – Act pur = rezultat Fericire
Minte coruptă – Act corupt = rezultat Mizerie, Suferință
Cauză bună = Rezultat bun
Cauză proastă = Rezultat prost
Aceasta este legea naturală a Karmei, adică legea naturală a cauzei și efectului, acțiunii și reacțiunii. Se mai numește și legea „cauzalității morale”.
Karma NU ESTE blestem sau pedeapsă!
Pur și simplu, de la nașterea noastră ca spirit în materialitate, am acționat. În întrupările avute până acum și în viața aceasta până azi am gândit, am făcut alegeri, am trăit experiențe în spectrul lumină și întuneric pe diferite nivele de frecvență, în paradigma bine-rău. Toate acestea au generat efecte și acum ne întâmpină influențându-ne situațiile de viață.
Provocarea reală este cum ALEGI să gândești și să acționezi azi.
