Webinar cu Iubire

Durată
1 oră 23 minute
Arie
Free Resources, Start Point
Locație
Online
Descriere

Iubirea... ah, iubirea!

Atât de dorită, dar parcă scăpată printre degete. În cele 100 de minute ale webinarului de dinainte de venirea lui Dragobete am povestit despre o nouă iubire, veche de când lumea, cea de sine. 

 Ne-am amintit de iubirea divină, de relații sacre, de bucuria împărtășită și am învățat câte ceva din limbajul, sau mai degrabă, limbajele ei după Gary Chapman.

Poți urmări înregistrarea oriunde și oricând, fie numai audio, fie folosind notițele din videoclip și nu ezita să scrii în agendă ce gând ți-a rămas în minte sau în suflet.

Iubirea e creată pentru împărtășire!

De ani și ani, iubirea a fost tratată asemenea unei monede. „Te iubesc dacă și tu mă iubești!”, însă de multe ori uităm de noi în căutarea pentru sufletul pereche, uităm că suntem întregi. 

Resursele din webinar

O lege, O stare sau Un limbaj?

În webinar am parcurs drumul prin cele mai întâlnite forme ale iubirii, de la uman la divin, prin iubirea de sine, de alții și de Dumnezeu.

Pas cu pas conștientizăm ce înseamnă ea pentru noi și cum o putem aduce sau chiar regăsi în viața noastră, unde credeam că nu-i suficientă, ori deloc prezentă.

În final, aflăm cum o putem crea și trăi din plin, pentru o viață mai împlinită și mai plină de sens. 

Definiția iubirii

Iubire e un cuvânt ce cuprinde zeci de înțelesuri. Le-am adus împreună și am vorbit de divin și uman în iubire.

Cele 5 limbaje ale iubirii

Care sunt ele, cum le poți identifica pe ale tale și cum îi poți conștientiza în viața ta pentru a te simți împlinit.

Vindecarea prin iubire

Atunci când o manifestăm, ea devine mai multă. Privește cum o poți folosi pentru a vindeca răni de mult ascunse.

Rezultatele

Un TU mai liber și conștient!

Uneori credem că am fost condiționați să iubim, că cineva ne-a scos în cale o provocare, ca mai apoi să mărturisim “și credeam că mă iubește” și să avem chiar dreptate poate.

Uităm însă că iubirea poate nu este o provocare, o lege, o stare și la un anumit nivel, este în noi pentru că noi suntem din ea dar am uitat între timp. 

Iubirea este o stare de conștiință

Află unde te afli tu în raport cu ea și ce trebuie să faci pentru a o atinge, conform cercetărilor lui Stephen Hawkins.

Poți face și tu pasul!

Ai ascultat webinarul și îți dorești să faci iubirea parte a vieții tale?

Suntem aici pentru tine cu sesiunea InLove în care Teodora va lucra alături de tine pentru a-ți crea propria hartă a iubirii.

Thanks for sharing!

Webinar cu Iubire_video cover

Webinar cu Iubire

Vrei să venim în orașul tău? Hai să o facem realitate!