Motto: Toate culorile tale, în același ac în care va fi spațiu pentru noi culori găsite în solitudine și scoase în lume, la fel de frumoase împreună!
La ce te-ai gândit când ai citit titlul? Ce ți-a venit prima dată în minte? La ce te-ai conectat?
La Servicii Secrete sau Servicii Speciale? La trupele negre naziste?
Sincer, am înlocuit punctul de după S pentru a nu trezi fiara care mușcă din noi, fiara încă nevindecată a lecției naziste. Da, încă mai are nevoie de iubire, de înțelegere și de iertare această fiară și fiecare purtăm încă în noi o părticică din ea care se cere înțeleasă întâi, acceptată și apoi eliberată. Suntem cu toții conectați la conștiința de grup.
Nu, nu despre asta vreau să-ți vorbesc azi. Însă subiectul s-ar putea să ți se pară, doar s-ar putea, incomod.
Îți voi vorbi despre Solitudine și Singurătate. Cum le putem privi, înțelege, accepta și iubi ca pe experiențe naturale prin care cu toții am trecut, trecem sau vom trece la un moment dat în nesfârșita viață ca spirit, în această întrupare sau în altele.
Despre Solitudine, ea este clar o etapă necesară și productivă. Este fragmentul de stat tu cu tine, eliberat de tot exteriorul, pentru a te găsi și a te cunoaște. Cum am putea ști cine suntem, dacă toată vremea ne înconjurăm și ne amprentăm de tiparele altora, energiile altora, credințele altora sau viețile altora? Cum am putea ști altfel, când ne întoarcem în mulțime, ce este al nostru și ce nu (gânduri, trări, manifestări).
Și totuși, de ce tindem să fugim atât de tare de solitudine? Să fugim atât de tare de a ne ține noi, nouă companie? De ce confundăm solitudinea cu singurătatea?
Dar ce este singurătatea? Când spunem „sunt singur” și când avem impulsul de a trăi ca și cum am fi singuri?
Sunt relativ frecvente situațiile în care suntem înconjurați de oameni, suntem implicați în cercuri de interese așa-zis comune și de fapt ne simțim singuri, nu-i așa? Și poate dintre toți acești oameni măcar câțiva ar fi deschiși să se conecteze real. Percepem noi oare diferența dintre singurătate și însingurare? Și prima și a doua ne au pe noi în centru dar sunt situații complet diferite.
Însingurarea pare să fie un „hol pe care să pășim către solitudine”, dar ne cam este greu, pentru că în camera unde nu suntem dar din care nu vrem să plecăm (și motive sunt multe), pare că este activată de energie și murmur, și experiențe ale altora cu care evident că nu rezonăm din moment ce ne simțim însingurați, dar rămânem dependenți de acea energie… care în fapt nu numai că nu ne încarcă, dar ne și ține prizonieri în „băltire”.
Însingurarea este deseori taxată de mediile sociale, pe de o parte, iar pe de alta chiar noi vrem să credem că „aparținem”, că poate totuși ceva de acolo va deschide ochii către noi și ne va include…
De ce nu ne „văd” ceilalți”? Pentru că cel mai adesea noi suntem cei care în profunzime nu suntem pregătiți să fim văzuți? Și, până la urmă, ce văd ei la noi oare? Sau ce ni se pare că NU VĂD? Este totuși posibil ca ceea ce ei nu văd de fapt să nu fie? Noi doar să credem că suntem altfel decât tind ei să ne vadă?
Dacă ești în acest punct, îți recomand să faci repede un exercițiu.
Alege 3 persoane, din 3 cercuri diferite în care ești parte (nu din familie). Pe fiecare dintre cele 3, roagă-le să te ajute cu 2 răspunsuri:
- Ce trăsătură A TA le place? Ce din tine i-a atras când ați interacționat?
- Care este 1 lucru, unul singur, care „dacă l-ai schimba la tine”, ai deveni un om/prieten mai bun și cum îți recomandă să faci acea schimbare?
Simplu, da? Poți face asta cu doar 3 telefoane și îți va lua mai puțin de o oră per-total. Notează-ți răspunsul lor.
Ce vezi din aceste răspunsuri? Ce ai aflat despre relația ta cu aceste 3 persoane și despre tine în același timp?
Sigur vei fi mai bogat, pentru că vei fi aflat mai multe despre tine, pe de o parte. Pe de alta, te provoc să continui exercițiul cu încă un pas. Pasul se cheamă…
„Ce ar fi dacă?”
Privește acum aceleași răspunsuri, de la fiecare din cele 3 persoane, ca și cum răspunsurile NU ar fi despre tine, ci despre chiar persoana care ți-a răspuns.
Se potrivesc? Cum ar fi exact cele 3 persoane? Ar fi la fel cum le știai? Se schimbă ceva?
Revenind la trecerea de la însingurare, când ești în miezul acțiunii dar nu te percepi ca fiind parte din ea, trebuie să-ți spun că este perfect în regulă! Nimic anormal să vrei să fii parte a ceva sau a unui grup, însă este evident că nu acela este locul, nu aceia sunt oamenii potriviți ție.
Poți continua să alergi după „altceva”, după „alții mai potriviți”, dar te asigur că cel mai probabil vei trăi aceeași experiență în alte scene și cu alți actori, însă scenariul nu se va schimba. Scenariul este de fapt al tău, pentru tine.
Când nu te potrivești, ia în calcul să afli mai multe despre tine decât despre „ei”.
Nu uita că „holul” este liber. Am putea să ne retragem. Însă la capătul lui, la doar un pas, riscăm să ne vorbească umbrele noastre, să se deschidă rănile noastre și ne e frică de durere, de necunoscut. Cumva pare clar că dacă vom fi doar noi cu noi, scuzele se vor termina la un moment dat.
Nu vom putea căuta „vinovați” în exterior.
Nu vom mai crea alianțe în care să putem „bălti” și că fiara, da, aceeași fiară care ne bântuie către însingurare și care ne mușcă din suflu, ne separă și cere să se arate.
Dar, Suflete, fiara asta este a noastră, este tot ce am refuzat să credem despre noi.
Albă ca Zăpada se va întâlni cu piticii și este posibil să fie un mofturos, un somnoros, un băgăcios, un scandalagiu, un bătăuș… Pot fi mai mult de șapte, dar fiecare dintre ei merită atenția ta pentru că exact ei vor fi puterea ta!
Retrage-te din mulțime, cunoaște-ți piticii și ai răbdare cu ei!
Înconjoară-te de natură, de lucruri care te fac să te simți în confort (un vin, un foc, o carte) și discută cu piticii tăi pentru că tu și ei UNA sunteți. Și da, asta se cheamă Solitudine. Cu siguranță nu vei singur/ă!
Iar dacă piticii încep să vorbească deodată toți, ai răbdare cu tine și ai încredere că pe întreg acest proces sunt cu tine armate de îngeri, cu tine este Creatorul Mamă/Tată și vei avea sfaturile cele mai potrivite. Și vei vrea apoi să te întorci în acest spațiu în Solitudine, în spațiul în care ai făcut pace cu toate părțile din tine, cu Dumnezeu și cu lumea. Pentru că acesta este singurul spațiu în care ești tu cu tot ce ai avut și ai!
Singurătatea… piere, pentru că acolo, în Solitudine vei realiza că toți UNA suntem și aici, în plan terestru suntem să ne regăsim în ceilalți și prin ceilalți.
