Termenii de Coaching și Mentoring sunt, cu siguranță, termeni relativ nou-intrați în realitatea românească, astfel că pe de o parte suntem în faza în care să aflăm ce descriu, iar pe de altă parte să învățăm să facem diferența dintre coaching și mentoring chiar dacă deseori le întâlnim mergând braț la braț.
Coaching și Mentoring au fost preluați ca atare ca termeni și, dacă pentru mentoring avem un corespondent românesc în Mentorare care descrie destul de bine esența, în cazul Coaching-ului lucrurile stau puțin diferit, termenul corespondent românesc, Antrenor, având o amprentă în mentalul colectiv românesc care îi schimbă destul de mult esența.
Coaching și Mentoring ca și tehnici de dezvoltare umană provin din zona de afaceri. Ulterior, dovedindu-și eficiența în aplicare, au fost de aici transferate în plan individual. Astfel, acești termeni se regăsesc alături de cuvintele Life respectiv Business care definesc cele două arii de aplicabilitate – pentru individ sau pentru companii.
Atât prin Coaching cât și prin Mentorare se are în vedere dezvoltarea oamenilor nu doar a liderilor și a afacerilor sau proiectelor de orice natură.
Am ales ca prin acest articol să aduc o definire a termenilor și a ceea ce ei înseamnă ca și concept dar și ca profesie și rezultat livrat, pentru claritate.
Deasemeni, voi trasa o linie cât mai clară între cele Coaching și Mentoring, astfel încât să reușim să înțelegem care este mai potrivit ca abordare în funcție de rezultatele pe care le dorim.
Voi continua cu cei doi termeni în exprimarea COACHING și MENTORARE.
MENTORARE
Esența mentorării:
Este procesul de dezvoltare a unei persoane (engl. Mentee, ro. cel mentorat) cu mai puțină experiență, ajutată și ghidată de către o altă persoană (mentor) cu mai multă experiență și cu un bagaj mai mare de cunoștințe specifice domeniului în care cei doi activează.
Ce este un mentor:
O persoană specializată pe un anumit domeniu sau pe o anumită arie de business/tehnică/spirituală și care, pe lângă aceste cunoștințe teoretice, are și o vastă experiență personală în testarea și aplicarea lor și este dornică să împărtașească această experiență cu cel metorat.
Nevoile acoperite prin mentorare:
Un program de mentorare e potrivit pentru persoanele la început de drum, care nu prea au experiență și nici cunoștințe practice, ci doar un bagaj de cunoștințe teoretice și dorința de a face și de a crește în domeniul respectiv. Aceste persoane sunt în ipostaze noi din punct de vedere profesional și au nevoie de un model și de ghidaj pentru a se putea adapta și învăța mai rapid decât în mod standard.
Un asemenea program e potrivit și în situațiile în care există anumite competențe transferabile doar prin experimentare, iar din motive de eficiență (timp-bani etc.) nu există o perioadă de acomodare.
Stil de abordare:
Procesul în sine se canalizează pe transferul de experiență de la mentor către cel mentorat. Nu este o relaționare pur tranzacțională. Se lucrează pe exemple și situații din trecut ale mentorului și din prezent ale celui mentorat, din care se extrag anumite învățături și se creează moduri noi de operare și rezolvare.
Poate fi un proces mai îndelungat și necesită o relație bazată pe interese comune din partea ambelor părți și pe recunoașterea experienței mentorului și a potențialului celui mentorat.
Rezultate din Mentorare
Creează perfomanță cu evitarea unor costuri generate de lipsa de experiență a celui mentorat. Livrează valoare mai mare, într-un interval de timp mai scurt.
Dezvoltă în mod mai eficient competențe tehnice și practice legate de job sau de alte sfere ale vieții care iau prea mult timp pentru a fi învățate prin practică și experimentare individuală.
COACHING
Esența coaching-ului:
Este un proces prin care o persoană (coachee) dorește să se schimbe și să urmeze o anumită direcție, iar acest proces de schimbare este facilitat de o altă persoană (coach) care oferă susținere și claritate pentru atingerea obiectivului propus de coachee.
Ce este coach-ul:
O persoană a cărei expertiză ține de cultivarea și susținerea procesului de coaching, procesul în sine fiind modul în care ajungi să generezi soluții și să schimbi anumite tipare mentale sau de comportament și care nu e necesar să fie specializată pe domeniul de activitate al coachee-ului pentru a-l ajuta și pentru a avea rezultate.
Nevoile acoperite prin Coaching:
Coaching-ul vine în acoperirea diverselor nevoi de schimbare intrinsecă (pe comportament și/sau competențe „soft”), iar această dorință și motivație de schimbare vine din partea coachee-ului.
Ajută la crearea unui mod de gândire orientat spre soluții, pliat pe diverse situații specifice și crește gradul de adaptabilitate personală.
Nevoile pot să fie elemente ce țin de sfera personală sau profesională, iar direcția e decisă de coachee. Coach-ul este acolo doar pentru a facilita și ghida procesul de schimbare, nu pentru a oferi soluții concrete.
Stil de abordare:
Procesul de coaching se orientează înspre a ajuta coachee-ul să-și găsească singur răspunsurile la niște provocări personale sau profesionale, iar coach-ul este acolo pentru a oferi un model prin care se poate ajunge la acest rezultat, model creat pe baza personalității coachee-ului.
Durata procesului variază în funcție de nivelul la care dorește coachee-ul să producă schimbarea. Este nevoie de un timp mai îndelungat pentru a forma o relație de încredere între părțile implicate.
Rezultate din Coaching
Facilitează schimbarea sustenabilă și generează angajament crescut din partea coachee-ului pentru proces. Spre deosebire de mentorare, la coaching e mai dificil să corelezi impactul acestuia cu niște rezultate directe în performanță sau productivitate.
Mai degrabă coaching-ul e responsabil pentru crearea contextului favorabil și a mentalității potrivite pentru a produce schimbare și în final rezultatele dorite.
Care abordare ți se potrivește?
Ca și concluzie în ceea ce privește aceste două metode de facilitare a dezvoltării personale, pot spune că ambele sunt foarte utile și destul de des folosite, devenind chiar o practică comună mai ales în mediul de afaceri, în cadrul multor companii corporative în special.
În plan individual, în România, Coaching-ul și Mentorarea abia încep să fie accesate și să producă rezultate, fiind recent abordate, abia după ce utilizarea lor în societățile mai avansate ca dezvoltare a dovedit că pot livra mai rapid și mai stabil, pe termen lung, schimbări sustenabile în dezvoltarea personală, profesională și socială.
Provocarea este să reușești să faci diferența dintre ele și să știi de care ai nevoie. Și o altă provocare este să îți alegi coach-ul sau mentorul, deoarece sunt multe persoane care pretind că fac „coaching”, dar acesta seamănă mai mult cu o formă amatoricească de mentoring sau un proces hibrid.
E important să înțelegem competențele și nuanțele diferite ale celor două abordări și să ne bazăm alegerea pe nevoia de dezvoltare și pe rezultatul dorit.
Pe foarte scurt, Mentorarea te ajută să dezvolți abilități și include transferul de experiență de la mentorul tău, pe când Coaching-ul te ajută să te cunoști și să faci schimbări sustenabile benefice dezvoltării tale – să îți accesezi noi perspective din care privești, să schimbi comportamente adânc înrădăcinate care nu îți mai folosesc, să descoperi și să schimbi credințe limitative, să integrezi un mindset favorabil vieții și aspirațiilor tale.
Coaching-ul și mentorarea sunt trepte pentru creșterea și devenirea personală.
Folosește-le cu încredere și în cunoștință de cauză și nu uita să te bucuri de rezultate!